joi, 29 octombrie 2009

Medicii care au finalizat pregatirea in rezidentiat dar nu au promovat examenul de specialitate vor putea profesa in cadrul CMI

Senatul a adoptat miercuri Ordonanta de Urgenta a Guvernului 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, cu mai multe amendamente care aduc modificari semnificative formei in care actul normativ a fost emis de Executiv.

Unul dintre amendamentele adoptate introduce un termen in care este obligatoriu sa se sustina examenul de specialitate, dupa finalizarea pregatirii in rezidentiat.

Senatorii au decis, totodata, ca rezidentiatul se va efectua nu numai in unitati sanitare publice si cabinete medicale individuale, ci si in unitati sanitare private acreditate.

La elaborarea metodologiei examenului de admitere in rezidentiat, Ministerele Sanatatii si respectiv al Educatiei, sa consulte Colegiul Medicilor, au decis senatorii.

In forma adoptata de Senat, preparatorii si asistentii universitari, medicii dentisti si farmacisti, confirmati in rezidentiat, efectueaza aceasta pregatire in afara de norma didactica si vor fi salarizati si ca rezidenti, fiind un amendament care a pus in acord aceasta lege cu Codul muncii.

Senatorii au inlocuit indemnizatia acordata cadrelor didactice care pregatesc medicii in rezidentiat, prevazuta de ordonanta, cu salarizarea prevazuta in Legea Educatiei, conform normarii distincte prevazute in statul de functiuni pentru aceasta activitate.

A fost inlocuita si posibilitatea oferita prin ordonanta unitatilor medicale cu obligativitatea includerii in programul de garzi a rezidentilor, incepand cu anul III de pregatire in specialitate, urmand ca salarizarea acestora sa se asigure de la bugetul de stat, cu respectarea legislatiei în vigoare.

Actul normativ a fost adoptat de Senat, in calitate de prima camera sesizata, cu 57 de voturi pentru, o abtinere si 6 voturi impotriva.

In cadrul dezbaterilor, mai multi senatori au solicitat retrimiterea ordonantei pentru a fi rediscutata in comisie, insa nu a fost agreata de plen.

Niciun comentariu: