sâmbătă, 17 octombrie 2009

Aproape 50% dintre farmacii risca sa intre in faliment

Datoriile catre farmacii sunt de aproximativ 1.500 milioane de lei, a declarat prof. farm. Dumitru Lupuliasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR), cu prilejul Forumului Pfarma. El a precizat ca aceste datorii sunt acumulate din luna februarie.

'In actuala situatie vom negocia cu distribuitorii si producatorii pentru ca altfel nu vom mai putea elibera medicamente compensate si gratuite. De altfel, vor fi cazuri in care unele farmacii nu vor mai elibera de pe retete decat unul sau doua medicamente. Exista pericolul ca 50% dintre farmacii sa intre in faliment', a subliniat prof. dr. Lupuliasa.

La randul sau, reprezentantul Asociatiei Romane a Producatorilor si Importatorilor de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a opinat ca toate partile implicate trebuie sa se aseze la masa negocierilor pentru a gasi solutii. El considera ca multe companii isi vor reface portofoliile cu medicamente pentru piata romaneasca.

Dan Zaharescu a readus in discutie sistemul clowback (cost /volum) cu care reprezentantii ARPIM nu sunt de acord.

El a argumentat ca acest sistem nu rezolva problemele, intrucat se rostogolesc niste datorii care oricum vor trebui platite.

Conf.dr. Cristian Celea, directorul CNAS, a afirmat ca 'ne aflam intr-un sistem de criza, tara este in recesiune, nu este un secret, iar sanatatea nu poate fi altfel'. El a spus ca rolul factorilor de raspundere este sa gaseasca solutii, pe termen scurt si mediu.

'O solutie pe care o avem in vedere si care a fost folosita si in UE, si in tarile din Europa de Sud Est este plata pe credite de angajament si rostogolirea datoriilor pana in anul viitor cand, insa, va trebui sa se includa in buget sumele datorate din acest an'', a afirmat directorul CNAS.
Acesta a mentionat cazul Italiei si al Poloniei care au folosit aceasta solutie de rostogolire a datoriilor pentru cativa ani. El s-a referit si la principiul cost/volum prin sistemul 'clawback'' aplicat in alte tari din Europa, prin care efortul financiar de achizitie al statului se reduce pe masura ce cresc volumele de medicamente achizitionate de la producatori si care poate fi o solutie buna.

In ceea ce priveste situatia actuala, dr. Cristian Celea a spus ca se vor elibera medicamente compensate si gratuite pe baza creditelor de angajament. Deja suma de 2,8 miliarde lei suplimentata de guvern a fost repartizata in teritoriu pe domenii de activitate si se vor putea elibera medicamente cu plata in 2010.


Directorul general al CNAS a tinut sa accentueze asupra faptului ca nicio tara din lume nu a gasit formula magica astfel incat 4,8 milioane de salariati sa sustina 21 de milioane de oameni.
In opinia sa, ar trebui gasite solutii pentru acoperirea financiara a persoanelor scutite de la plata contributiei pentru sanatate si ar trebui o restructurare serioasa a sistemul de sanatate, sa se spuna ce servicii poate acoperi sistemul si in ce proportie.

Niciun comentariu: