marți, 20 octombrie 2009

CNAS: Medicamentele din ambulatoriu nu se mai deconteaza

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Irinel Popescu, a informat, miercuri, la o videconferinţă cu prefecţii şi coordonatorii direcţiilor judeţene de sănătate publică, că, începând cu luna octombrie şi până la sfârşitul acestui an, nu se vor mai efectua plăţi pentru medicamentele în tratament ambulatoriu.

"Din analiza plăţilor care urmează să se efectueze până la finele anului, s-au efectuat modificări în cadrul bugetului Fondului naţional de asigurări de sănătate, astfel încât, începând din luna octombrie, pentru medicamentele în tratament ambulatoriu nu se vor mai efectua plăţi în 2009", a spus Irinel Popescu.
În context, el a amintit că nivelul cheltuielilor totale aprobate pentru acest an a fost de 14,1 miliarde de lei, din care, până la 30 septembrie, s-au efectuat plăţi în valoare de 10,9 miliarde de lei.

"Ca atare, mai există credite bugetare pentru plăţi în trimestrul IV de 3,2 miliarde de lei. Din această sumă, se vor putea deconta serviciile medicale după cum urmează: drepturi salariale în unităţile sanitare cu paturi, drepturi salariale aferente serviciilor de ambulanţă, servicii medicale efectuate în cabinetele de medicină primară şi ambulatorii de specialitate, policlinici, servicii medicale de hemodializă, servicii medicale stomatologice, servicii medicale paraclinice şi de laborator pentru sistemul ambulator, servicii medicale pentru îngrijiri la domiciliu", a detaliat Irinel Popescu, menţionând că o "concentrare majoră este pentru asigurarea drepturilor salariale".

Şeful CNAS a mai spus că decontarea consumului de medicamente cu şi fără contribuţie personală se realizează la 180 de zile; pentru medicamente aferente programelor de sănătate - la 90 de zile.
Premierul Emil Boc a convocat, pentru miercuri, o videoconferinţă cu prefecţii, directorii coordonatori ai direcţiilor judeţene de sănătate publică, precum şi cu directori ai caselor judeţene de asigurări de sănătate.

La discuţii vor mai participa ministrul interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Irinel Popescu.

Tema videoconferinţei este "Modul de repartizare, pe tipuri de servicii medicale, a sumelor alocate prin OUG 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în sistemul de sănătate"

Niciun comentariu: