marți, 17 noiembrie 2009

Sindicatul medicilor strange semnaturi pentru proteste

Camera Federativa a Medicilor, sindicatul medicilor din Romania, se opune cu fermitate fata de masura trimiterii lucratorilor bugetari in concediu fara plata fortat, in cuantum de 8 zile, in noiembrie si decembrie, ca mod de realizare de economii la bugetul de stat, a declarat, luni, pentru Agerpres, Dan Peretianu, presedinte al CFMR.

'Consideram ca acest lucru reprezinta un abuz fata de drepturile si obligatiile angajatului si ale angajatorului asumate de comun acord si prin Contractul Individual de Munca', arata Peretianu.
Liderul sindical precizeaza ca, odata cu semnarea Contractului Individual de Munca, lucratorul isi ia angajamente si, in acelasi timp, are si protectie in ceea ce priveste timpul de munca si salariul. Orice interventie in prevederile ce fac obiectul acestui contract, fara acordul lucratorului, reprezinta un abuz.
In aceasta situatie se afla acum lucratorii bugetari, in urma aplicarii Legii 329/2009, privind reorganizarea agentiilor de stat si a obligativitatii de a efectua 8 zile de concediu fara plata.

Sindicalistii considera ca sistemul de concediu fara plata este un drept al lucratorului, stabilit de o lege organica, Codul Muncii, si nu o posibilitate de manevra pentru angajator. Conform Codului Muncii, concediul fara plata se acorda doar la cererea lucratorului, prin acte scrise, si nu poate fi folosit in lipsa unei cereri exprese a acestuia.

CFMR atrage atentia ca, fata de alte situatii din sistemele bugetare, in sistemul de sanatate, medicii si alt personal sunt platiti pentru serviciile facute asiguratilor Casei Nationale si nu de la Bugetul de Stat. Astfel, spitalele sunt platite pentru rezolvarea unor internari, a unor operatii, a unor manevre medicale care nu vor mai fi facute daca medicii sunt trimisi acasa, mai ales in aceasta perioada de criza sanitara.

'De aceea, consideram ca abuzul, chiar daca este institutionalizat, prin legiferarea sa de catre Parlamentul Romaniei, tot un abuz este. Cerem suprimarea, de urgenta, a masurii propuse, in caz contrar vazindu-ne nevoiti sa punem capat acestei situatii prin actiuni sindicale de protest. Iar actiunile noastre vor fi pe masura abuzului la care sunt supusi lucratorii pe care ii reprezentam', subliniaza Peretianu.


Federatia sindicatelor medicilor isi rezerva dreptul de a actiona in justitie orice abuz individual sau colectiv la nivelul angajatorilor care sunt membri de sindicat.

Lipsa medicilor pentru 8 zile de la serviciu,sustin sindicalistii, va conduce de fapt la o greva obligatorie, organizata de Stat si de Guvern.

Niciun comentariu: