marți, 17 noiembrie 2009

Angajaţii din sistemul sanitar vor asigura continuitatea serviciilor de asistenţă medicală, în lunile noiembrie şi decembrie, şi în condiţiile aplicăr

Mai mult, fondurile economisite, prin diminuarea salariilor, vor fi folosite în cadrul unităţilor medicale pentru achiziţia de medicamente şi materiale sanitare, necesare în tratamentul pacienţilor.

Potrivit Legii 329/2009privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, începând de astăzi, spitalele şi unităţile sanitare din sistemul sanitar, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5% lunar, până la sfârşitul anului.

Modul de aplicare a legii se va stabili la nivelul fiecărei unităţi sanitare, cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sanitare. Angajatul poate opta fie pentru reducerea programului zilnic de lucru, în aşa fel încât să nu depăşească 32 de ore libere lunar, fie pentru acordarea a câte 4 zile libere, în lunile noiembrie şi decembrie. De asemenea, se poate opta şi pentru o măsură care să combine cele două alternative.

Ministerul Sănătăţii a pus în vedere conducătorilor structurilor din Sănătate că au obligaţia de a organiza activitatea pe care o coordonează, astfel încât să fie asigurată continuitatea, iar pacienţii să nu fie afectaţi de aceste măsuri.

Niciun comentariu: